Lovitura zilei pentru pensionarii români: cu ANAF nu e de joacă

de: Mădălina Bahrim
02 05. 2022

Declarația Unică de anul acesta vine cu modificări importante pentru pensionarii români. Mai nou, aceștia trebuie să depună și ei documentul către ANAF, la fel cum o fac, de exemplu, românii care activează în profesii liberale.

Până pe 25 mai, mai multe categorii de români care realizează anumite tipuri de venituri, cu precădere extrasalariale, au obligația de a depune la Fisc Declarația Unică. Anul acesta, unii dintre pensionari vor fi și ei nevoiți să depună documentul.

Cine trebuie să depună Declarația Unică, mai nou

Este vorba despre pensionarii care au primit indemnizaţii de ajutor în pandemie, după cum reiese dintr-o analiză EY România.

„De reţinut că Declaraţia a fost modificată, la începutul anului, astfel încât să includă modificările fiscale apărute pe finalul anului 2020 sau în 2021”, țin să precizeze experții în țaxe și impozite.

Noutățile legislative în plan fiscal nu se vor opri aici, anticipează analiștii EY.

„De asemenea, de anul viitor, anticipăm alte două modificări. Astfel, persoanele fizice care obţin câştiguri din vânzarea de acţiuni nu vor mai depune Declaraţia Unică şi vor datora un impozit mai mic. În plus, pentru sumele decontate persoanelor fizice care găzduiesc refugiaţi ucraineni nu este prevăzută, până la acest moment, obligaţia de raportare prin Declaraţia Unică”, se menţionează într-un material realizat de Claudia Sofianu, Partener, departamentul de Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România şi Corina Mîndoiu, Partener Asociat, departamentul de Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România.

Nu în ultimul rând, contribuabilii sunt rugați să nu amâne depunerea documentelor, deoarece a mai rămas puțin timp până la termenul limită, pe 25 mai.

„Vă recomandăm să nu lăsaţi pe ultima sută de metri depunerea Declaraţiei. Pentru că a rămas puţin timp până la data oficială de depunere, ar fi momentul să verificaţi sursele de venit şi să completaţi Declaraţia Unică, dar şi să faceţi plata”, susţin specialiştii EY România.